De la o caleaşcă din cele aşezate la coadă pentru a intra pe porţile castelului, se zgâiau trei perechi de ochi. Cei şase ochi urmăreau cum o femeie tocmai depăşea şanţul din jurul castelului, rugându-se disperată de paznici să îi fie permisă intrarea, aparent fără să se sinchisească de făptura îngrozitoare ce moţăia în adâncurile râului ce înconjura castelul...
- A doua pe săptămâna asta, remarcă o voce.
- A treia, dacă o pui la socoteală şi pe cea pe care a vânat-o Mefis la micul dejun, spuse o a doua voce. Cea de-a treia pereche de ochi clipi.
Prea mică să vorbească, stăpâna lor se întrebă dacă asta era oare în stare să schimbe scutece şi să murmure cântecele de leagăn menite să adoarmă un pui de vampir.
Realizând în cele din urmă că încercarea ei nu are şanse de succes, femeia renunţă şi se pierdu în zare lăsând invitaţii să-şi croiască drum către porţile castelului în caleştile impunătoare demne de capete încoronate şi de un botez regal.
Odată intrate pe porţile palatului au înţeles de unde faima grandorii neaoşe...
Grădina era paradisiacă... Castelul era înconjurat de un peisaj sălbatic şi pitoresc, venind parcă în întâmpinarea unei serate opulente.
Situat pe o stâncă şi înconjurat de brazi uriaşi decoraţi cu (mii de luminiţe) în onoarea ocaziei, degaja un aer somptuos, iar la baza colinei se afla un lac cu peşti Koi superbi, de o culoare atât de intensă încât era imposibil să nu-i remarci.
De-a lungul potecii ce înconjura lacul erau aşezate lumânări albe care se oglindeau în luciul apei, făcând peştii şi mai atrăgători privirii.
De asemenea de-a lungul cărării ce conducea către vârful colinei şi către intrarea în castel, totul fiind încununat de nişte torţe plasate la intrarea în holul palatului. În grădina de sub stâncă erau zeci de arbuşti în care roiau licurici şi zâne aurii tremurătoare, iar în grădina de pe stâncă, din faţa palatului, nu vedeai nimic de tufele de măceş, liliac, trandafiri şi mâna maicii domnului.
Iar castelul...o castelul era superb! Construit pe o stâncă situată între Măgura şi Dealul Cetăţii, poziţia sa asigurând o panoramă deosebită atât spre valea şi dealurile Moeciului cât şi spre Ţara Bârsei, palatul taie pădurea în lung şi-n lat.
Solida şi, aparent, (neprimitoarea) cetate era de fapt o veritabilă modernă şi confortabilă locuinţă de vară. Constructorii au reuşit cumva să combine lemnul cu piatra adusă din Măgura Branului rezultând o imagine de ansamblu superbă care îmbină fericit rusticul şi somptuosul.
- Eşti în Grădina Secretă, plină de voci şi râset, să fie oameni?
...spuse o voce îmbietoare.
- Ooo...Vlad!
- Unchiule, unchiule!!!
Strigă o voce cristalină, posesoarea-i fiind nerăbdătoare în încercarea de a se arunca în braţele bărbatului direct pe geamul trăsurii.
- Cred că este momentul să cobori Ariadna... spuse bărbatul.
- Da ai dreptate Vlad cred că oricum Carla nu mai rezista mult!
Spuse femeia zâmbind.
Barbatul le deschise uşa caleştii cu un gest ceremonios, poftindu-le pe cele patru doamne, să coboare în grădina elegant luminată, oferindu-le ceremonios mâna fiecăreia dintre ele.
Micuţa Carla plonjă în braţele unchiului său cu buclele aurii fluturându-i în adierea vântului nocturn cu exuberanţa specifică vârstei fragede de 5 anişori şi îl privi îndelung cu ochişorii săi de cleştar parcă încercând să-i memoreze fiecare trăsătură pentru tot restul vieţii.
O urmă Camelia, cea mai mare dintre surori, o apariţie superbă, o domnişoară în adevăratul sens al cuvântului cu nişte ochi răpitori de un albastru marin şi un păr auriu în care se jucau reflexiile miilor de lumini ce îi înconjurau, o siluetă impecabilă, finuţă cu formele specifice vârstei de 15 ani.
Pielea albă ca spuma mării îi complimenta trăsăturile regale ale feţei, iar timiditatea ce declanşa bujorii jucăuşi ai chipului, o făcea cu atât mai irezistibilă.
- Bună seara unchiule, spuse fata şi făcu o plecăciune în faţa bărbatului.
- Bună seara Camelia, eşti superbă ca întotdeauna. Sper că petrecerea să fie pe placul tău. Am invitat fraţii Florentin în speranţa că îţi vei face noi cunoştinţe demne de o domnişoară de rangul tău.
- Mulţumesc unchiule.
Spuse fata şi roşi magnetizând cu farmecul său inocent.
Următoarea fu Ilinca sora mijlocie în vârstă de 10 ani care încerca din răsputeri să afişeze o postură serioasă, coborând ceremonios din caleaşcă oferindu-i mâna elegant unchiului său.
- Bună seara exclamă fata.
- Bună seara Ilinca, dar văd că nici tu nu te laşi mai prejos. Aţi devenit nişte domnişoare în toată regula. Ce o să mă fac eu cu voi?
- Vai unchiule, dar nu sunt deloc genul de copil problemă, doar o ştii!
Spuse fata pe tonu-i caracteristic, nerăbdător şi impunător.
Ilinca, spre deosebire de surorile ei avea părul negru ca pana corbului, lung şi des, până la brâu şi ochii de un verde smarald ce contrastau cu pielea fină, albă ca de marmură.
- Da...ştiu Ilinca ştiu. Tu eşti filozoful grupului nui aşa?
- Ceva de genul.
Răspunse fata făcând cu ochiul şmechereşte către unchiul ei.
Ultima dar nu cea din urmă coborâ mătuşa fetelor, Ariadna, ajutată de fratele său.
- Ravisantă ca întotdeauna exclamă Vlad la (vederea de ansamblu) a surorii lui. Fă o piruetă pentru mine surioară!
- Stai cuminte Vlad. Of!
- De ce? Esti superbă! Vreau ca toţi să vadă ce soră am. Nu există femei mai frumoase ca în familia Ţepeş!
- O Vlad fie...
Şi se întoarse pe călcâie făcându-i fratelui său pe plac, lăsând să se observe prin rochia răpitoare o siluetă perfectă acoperită de o piele mătăsoasă şi aproape sidefată la lumina lumânărilor.
Părul auriu se revarsă îndrăzneţ peste decolteul generos şi peste talia subţirică iar trăsăturile regale de o sensibilitate vizibilă făceau ca ochii de acelaşi verde smarald ca ai Ilincăi să magnetizeze prin strălucire.
- După cum spuneam...fără răsuflare!
Spuse bărbatul uitându-se la ea mândru.
- Nici cu tine nu îmi este ruşine frăţioare.
Exclamă femeia, măsurându-şi fratele din priviri.
Bărbatul în costum negru de mătase îi zâmbi cu ochii lui căprui misterioşi,apoi se întinse către ea şi o strânse în braţe.
- Mi-a fost dor de tine surioară…
(Vocea sa era precum hainele sale,moale,bogată,ademenitoare. )
Lumina difuză cădea uşor pe părul său castaniu închis şi pe umerii săi întunecaţi.Umeri imposibil de laţi…
Zâmbi, dinţii (reflectându-se luminos) în aerul serii,acei umeri laţi umbrind-o pe Ariadna. A dat din cap într-o mişcare ce putea fi considerată o reverenţă,apoi s-a întors şi le-a poftit pe doamne în castel.
